Home » D:News » Cum să colaborezi cu o persoană negativă

Cum să colaborezi cu o persoană negativă

Cum să colaborezi cu o persoană negativă
Publicat: 10.02.2020
Modul în care membrii unui colectiv pot colabora cu o persoană negativă face obiectul unei analize în revista Inc.

O persoană negativă este cel care se plânge de orice, de la termene limită şi drumul lung până la birou până la gustările nesănătoase şi liftul lent. Este cel care suspină atunci când i se solicită să facă ceva în afara fişei postului, chiar dacă este o sarcină uşoară. Cel care îi învinovăţeşte pe alţii atunci cînd este întrebat de ce a întârziat.

În materie de abordare, să-i spui unei astfel de persoane că este negativ este nu numai ineficient, ci ar putea să înrăutăţească lucrurile. Ce văd unii negativ, el ar putea vedea împărtăşirea unei experienţe. În timp ce unora pesimismul le-a putea părea negativ, colegul ar putea să se considere proactiv pentru evitarea posibilelor rezultate negative. În cele din urmă, atunci când oferim feedback oamenilor despre caracterul lor mai degrabă decât despre comportamente sau sarcini specifice, creştem riscul ca aceştia să experimenteze sentimente de respingere socială, potrivit Mediafax.

Iată trei strategii de lucru cu o persoană negativă:

1. Fii înţelegător

Nu este vorba de empatie, în sensul de a simţi ceea ce simte acea persoană. Dar puteţi înţelege că poate avea probleme despre care nu se ştie, că a învăţat să se comporte în acest fel din motive obiective, care au ajutat-o ​​pe parcurs, că s-ar putea să nu fie conştient de impactul asupra celorlalţi, că are anumite nevoi şi valori, că se descurcă în felul ei sau că ar putea să vrea ca lucrurile să fie diferite şi nu ştie cum să facă asa. A fi înţelegător nu impune comunicarea directă cu persoana, ci impune nevoia schimbării modului de gândire de la „nu ştiu de ce ar acţiona cineva aşa” la „a vedea de ce cineva ar putea acţiona aşa”.

2. Asumaţi-vă responsabilitatea personală

Este foarte probabil să nu determinaţi o persoană negativă să-şi schimbe modul de a fi, aşa că va trebui să vă schimbaţi. Asumaţi-vă responsabilitatea personală pentru cum aţi putea contribui la comportamentul ei, pentru modul în care contribuiţi la un mediu care susţine comportamentul acesteia, vorbind cu şeful şi colegii despre strategii utile, recunoscând dacă sunteţi persoana căreia ceilalţi vin să-i transmită nemulţumirile loc în legătură cu persoana negativă, şi, în cele din urmă, stabilind şi menţinând limite sănătoase cu acea persoană şi cu ceilalţi.

3. O nouă abordare

Dacă cele de mai sus nu au rezultat, o strategie diferită ar putea funcţiona. De exemplu, dacă aţi încercat să păstraţi o limită doar de afaceri, încercaţi să demonstraţi un interes personal. Dacă aşi fost delicat, încercaţi cu o abordare directă. Abordaţi-o cu sinceritate, întrebaţi dacă puteţi face ceva pentru a o ajuta, dacă aţi exclus-o din viaţa socială, invitaţi-o, dacă aţi evitat-o, oferiţi un feedback pozitiv, dacă aţi apreciat că este negativă, aflaţi ce este pozitiv despre ea. Este posibil să nu puteţi schimba o persoană negativă într-una pozitivă, dar puteţi să vă transformaţi în tipul de persoană care poate aduce pozitivitate într-o relaţie dificilă de muncă.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cititul reduce riscul de demență, iar televizorul îl crește, arată un nou studiu
Cititul reduce riscul de demență, iar televizorul îl crește, arată un nou studiu
Test de cultură generală. Cât timp îți ia să ajungi la Lună?
Test de cultură generală. Cât timp îți ia să ajungi la Lună?
A fost găsită o stea gigantă roșie cu pete mai mari decât Soarele
A fost găsită o stea gigantă roșie cu pete mai mari decât Soarele
Căutările Google arată de ce le este frică românilor
Căutările Google arată de ce le este frică românilor
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul ...
Papa Francisc, vizat de un atentat cu bombă. Vaticanul a fost informat de serviciile secrete britanice
Papa Francisc, vizat de un atentat cu bombă. Vaticanul a fost informat de serviciile secrete britanice
Cât internet au consumat românii în anul 2024?
Cât internet au consumat românii în anul 2024?
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”
Premieră în astronomie! O stea binară, detectată pentru prima dată în apropiere de gaura neagră supermasivă din centrul Căii Lactee
Premieră în astronomie! O stea binară, detectată pentru prima dată în apropiere de gaura neagră supermasivă din centrul ...
Cât de mult „ne putrezește” Internetul creierul? Dovezile sunt tot mai greu de ignorat
Cât de mult „ne putrezește” Internetul creierul? Dovezile sunt tot mai greu de ignorat
Studiu: Salvarea animalelor „bătrâne și înțelepte” este vitală pentru supraviețuirea speciilor
Studiu: Salvarea animalelor „bătrâne și înțelepte” este vitală pentru supraviețuirea speciilor
Apostolul Sfântul Pavel, autorul unora dintre cele mai vechi scrisori creștine
Apostolul Sfântul Pavel, autorul unora dintre cele mai vechi scrisori creștine
Agatha Christie, Regina Crimelor și Misterelor. Cea mai bine vândută romanicieră din toate timpurile
Agatha Christie, Regina Crimelor și Misterelor. Cea mai bine vândută romanicieră din toate timpurile
Ingrid Bergman, persecutată pentru relația cu regizorul italian Roberto Rossellini. „Am trecut de la statutul de sfântă la cel de curvă și înapoi la sfântă, toate astea într-o singură viață”
Ingrid Bergman, persecutată pentru relația cu regizorul italian Roberto Rossellini. „Am trecut de la statutul de sfântă ...
Studiu: Expunerea la poluarea atmosferică poate crește riscul de infertilitate
Studiu: Expunerea la poluarea atmosferică poate crește riscul de infertilitate
Doar 30 de minute de activitate pe zi ajută memoria, arată un studiu
Doar 30 de minute de activitate pe zi ajută memoria, arată un studiu
Update Go4it #8: Luci Popa vine la podcast să ne spună povestea sa, cât de rapidă este mașina Xiaomi și ce ar face fără iPhone
Update Go4it #8: Luci Popa vine la podcast să ne spună povestea sa, cât de rapidă este mașina Xiaomi și ce ar face ...